Informatii utile - Link-uri

Romana English
Concursul International de Vioara „Ion Voicu”

INTERNATIONAL VIOLIN COMPETITION “ION VOICU”

Fondatorii concursului: lect.univ dr. MIHAELA SPIRIDON (vezi CV) si prof. C. ALUPULUI RUS (vezi CV)
Prima editie a fost organizata in 2008 la Piatra Neamt de catre FUNDATIA CULTURALA VACANTE MUZICALE LA PIATRA NEAMT si FUNDATIA INTERNATIONALA ION VOICU

Amintiri de la editia 2009:

Participanti:

Amintiri de la editia 2010

Editia a treia a Concursului International de Vioara „Ion Voicu”

Iasi, 25 iunie – 2 iulie 2010

Scurta retrospectiva 

Continuand anul acesta o fericita initiativa – organizarea la Iasi a primului concurs international de interpretare muzicala – Filarmonica ieseana, in colaborare cu fundatiile Ion Voicu si Vacante Muzicale la Piatra Neamt si cu sprijinul Primariei municipiului, a organizat editia a treia a concursului international ce poarta numele unui dintre cei mai mari violonisti romani. Pe fondul de austeritate generala maxima, competitia a continuat sub aceleasi auspicii ale valorii artistice autentice, fiind deja afiliată la Federatia Internationala a Concursurilor de la Geneva. 

Anul acesta, juriul international a fost largit – sapte membri, fata de cinci anul trecut – functionand cu aceeasi exigenta si obiectivitate. 

Patru dintre concurenti s-au detasat inca de la prima etapa: Sebastian Casleanu din Germania, Georgiana Muraru – in prezent studenta la Viena, Ionel Manciu – elev la Liceul de muzica din Chisinau si Alina Tudorache – masterand la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi. 

Rezultatul final al concursului subliniaza nivelul ridicat al acestei competitii. Nu s-a acordat premiul inatai, dovada a standardelor elevate care au stat la baza acestei competitii.

Premiul al doilea a fost oferit lui Sebastian Casleanu, care a primit si premiul special al Fundatiei Internationale Ion Voicu,

Premiul al treilea a revenit deopotriva celorlalti trei - Georgiana Muraru, Ionel Manciu si Alina Tudorache. 

Repertoriul prezentat la cele trei etape ale concursului a fost pe cat de dificil, pe atat de reprezentativ si relevant. Cei patru finalisti au dat dovada – in mod diferentiat, desigur – de calitati adecvate nivelului deosebit al competitiei: excelenta stapanire a tehnicii violonistice, echilibru psihic si implicare emotionala totodata, creativitate interpretativa. 

Sebastian Casleanu, in varsta de 24 de ani, a studiat, intre altii, cu maestrii Stefan Gheorghiu (in Romania) si Mihaela Martin (la Hochschule für Musik din Köln). Din 2006 este bursierul asociatiei Live-Music-Now Yehudi Menuhin, iar din 2008 – bursier al fundatieiStudienstiftung des deutschen Volkes. Este laureat cu mai multe premii si distinctii in Germania, Italia, Romania si Polonia. Are deja o bogata activitate concertistica in Germania, Franta si Romania. 

Georgiana Muraru (24 de ani) a studiat la Iasi (Colegiul National de Arta O. Bancila si Universitatea de Arte George Enescu), apoi la Graz (Austria), iar in prezent este studenta la Universitatea de Muzica si Arte dramatice din Viena, unde lucreaza sub indrumarea profesorilor Gerhard Schulz, Liviu Prunaru si Johannes Meissl.

Georgiana Muraru activeaza in diverse orchestre si grupuri camerale din Austria si Elvetia. 

Mezinul competitiei – Ionel Manciu, de 17 ani – s-a nascut la Tighina si in prezent studiaza cu profesoara Galina Buinovschi, la Liceul de Arta Ciprian Porumbescu din Chisinau. Este deja laureat la diverse concursuri in Rep. Moldova, in Bulgaria, Romania si Ucraina.

Ionel Manciu sustine o bogata activitate concertistica, cu orchestra simfonica nationala si cu cea de camera la Sala cu Orga din Chisinau, orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucuresti, cu International Youth Orchestra, in cadrul CEI (Central Europe Initiative) – in Italia, Austria, Cehia, Romania, Serbia si Slovenia. 

Cea de-a patra laureata a Concursului International de Vioara Ion Voicu – Alina Tudorache, de 28 de ani – s-a format la scoala violonistica ieseana, intre altii cu profesorii Ioan Morna si Bujor Prelipcean.

Este laureata la competitii nationale si sustine numeroase concerte si recitaluri in tara. 

Concertul de gala din 2 iulie s-a bucurat de un deosebit succes. Si-au dat concursul orchestra simfonica a Filarmonicii iesene si maestrul Ilarion Ionescu-Galati.

Programul a fost variat si de o deosebita tinuta artistica:

Aram Haciaturian – Concertul in re major, partea I. Solista Alina Tudorache.

Serghei Prokofiev – Concertul nr. 1 in re major, partile I-II. Solist Ionel Manciu

Johannes Brahms – Concertul in re major, partea I. Solista Georgiana Muraru

Jean Sibelius – Concertul in re minor, op. 47, partea I. Solist Sebastian Casleanu

Vizualizeaza albumul editiei 2010